SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. Supermarket închis la trei ore de la inaugurare pentru că nu avea autorizațiile necesare

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. Supermarket închis la trei ore de la inaugurare pentru că nu avea autorizațiile necesare
Publicat: 21/03/2014, 14:24
Actualizat: 05/02/2019, 22:58

Supermarketul Profi amenajat la parterul Hotelului Deva a fost inaugurat joi, însă reprezentanții lanțului de magazine au fost nevoiți să evacueze clienții și să îl închidă, la doar trei ore de la deschidere, din cauza lipsei autorizațiilor de funcționare și construire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Când am mers în control, magazinul era deschis, iar când le-am solicitat domnilor să ne prezinte documentele de funcționare și construire nu au putut. Nu au nimic, absolut niciun document. Nu există autorizație de funcționare, nu există autorizație de construire. Le-am cerut acestor domni să respecte legea. Dacă un amărât de buticar din municipiul Deva are o autorizație de funcționare, mi se pare o bătaie de joc la adresa devenilor ca un astfel de lanț comercial să-și permită să deschidă un magazin fără să dețină nicio autorizație. Este inadmisibil! Așa ceva nu vom tolera”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor.

Zeci de oameni care au mers la cumpărături, atrași de promoțiile oferite cu ocazia inaugurării supermarketului, au fost rugați să părăsescă incinta, iar magazinul a fost închis până când reprezentanții vor obține autorizațiile necesare.

Conducerea magazinului a fost amendată cu 400 de lei de către polițiștii locali.

„Reprezentanților lanțului comercial li s-a pus în vedere la începutul acestei săptămâni că nu pot deschide supermarketul până nu obțin toate autorizațiile. Nu înțelegem de ce au continuat în demersul lor înainte de a intra în legalitate. De ei depinde când se va redeschide supermarketul. Dacă intră în legalitate îl pot deschide”, a declarat Nistor.

Reprezentanții magazinului nu au dorit să comenteze situația.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
António Guterres, secretarul general al ONU, declarat „persona non grata” de guvernul israelian